Concursul de admitere în învățământul universitar 2024-2025, ciclul de studii licență, din Universitatea Națională de MUZICĂ București (UNMB)


În anul universitar 2024-2025, înscrierea la concursul de admitere la Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală se realizează online pe acest site.
Pentru Facultatea de Interpretare Muzicală, găsiți informații despre înscrierea la admitere pe pagina dedicată de pe siteul unmb.ro.

Metodologia organizării şi desfăşurării concursului de admitere în învăţământul universitar 2024-2025, ciclul licență, la Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală.

Dacă doriți să vă înscrieți la 2 sau mai multe specializări, o puteți face dintr-un singur cont și un singur dosar de înscriere. Nu este nevoie să faceți o nouă înscriere / nou dosar pentru fiecare specializare.


Foarte important!

Înscrierea pe platforma dedicată se încheie astăzi, 16.07.2024, ora 16.00
Candidații care au urmat procesul de înscriere sunt în curs de validare.
Procesul de validare se încheie mâine, miercuri 17.07.2024.
Candidații care vizualizează în cont starea dosarului "neverificat" sunt rugați să nu mai sune pe telefoanele secretariatului.
Volumul de muncă este foarte mare și avem nevoie de timp pentru aceste validări!
Mulțumim de înțelegere !


Perioada probelor de admitere: 18.07.2024-24.07.2024 Important! Probabilitatea de a avea susținere probă/probe pe data de 18.07.2024 este foarte mare! Vă rugăm să consultați cu atenție postările!


Susținerea probelor de admitere la FACULTATEA DE COMPOZIȚIE, MUZICOLOGIE ȘI PEDAGOGIE MUZICALĂ (FCMPm) va avea loc față în față (fizic), la sediul Universității Naționale de Muzică din București, strada Știrbei Vodă nr. 33, sector 1, București, conform planificării generale, care va fi postată miercuri, 17.07.2024, aici la secțiunea Planificări și tabele înscriși.


Lista candidaților înscriși (validați) va fi postată tot miercuri, 17.07.2024, aici la secțiunea Planificări și tabele înscriși.
Rezultatele parțiale vor fi postate, după încheierea fiecărei probe aici la secțiunea Rezultate. Rezultatele finale vor fi postate, după încheierea tuturor probelor aferente TUTUROR SPECIALIZĂRILOR aici la secțiunea Rezultate.


Fiecare candidat are obligația de a se prezenta la probe cu ½ înainte de ora menționată în planificare cu cartea de identitate/pașaport.
Dacă întâmpinați dificultăți în procesul de înscriere online, apelați:
Telefon activ pentru specializările: Dirijat – orchestră, Dirijat – cor, Muzică, Muzică religioasă: 0724 368 522
Telefon activ pentru specializările: Compoziție muzicală - clasică, Compoziție muzicală - jazz, Compoziție muzicală-pop, Muzicologie: 0739 243 554
În cazul în care nu vi se răspunde în timp real, veți fi contactat de către persoana desemnată, deoarece este posibil să fie angajată într-o altă convorbire. Vă rugăm să apelați din nou doar dacă NU ați fost contactat întrun interval de aproximativ 1 oră. De asemenea, în cazul în care sunt necesare informații suplimentare, veți fi contactați de persoana desemnată. Este important să răspundeți acestor apeluri!


Plata taxei de înscriere SE POATE face (numerar) și la Casieria UNMB, corp C, parter, DUPĂ SUSȚINEREA PRIMEI PROBE.